Creațiii confecții

Prof. Matei Gherghel Raluca Anamaria

Baia Mare

  • Prin artă copilul își dezvoltă creativitatea, spiritul liber și coerența în gândire, învață să dea frâu liber imaginației, să găsească rezolvări creative la probleme diverse, își formează cultura vizuală și gustul estetic. totodată arta, care este prin excelență transdisciplinară, îl ajută pe copil să asimileze și aprofundeze în manieră integrată, informații din alte domenii precum matematică, științele naturii, chimie, fizică, istorie, literatură și altele. exersând copilul își depășește propriile limite, trece mai ușor peste posibile blocaje cultivându-și încrederea în sine, iar prin exerciții aplicative se formează valori artistice și estetice și se pun bazele propriilor valori ale copilului.

  • În cadrul atelierelor vom aborda teme și proiecte interesante din domeniul designului vestimentar (vestimentație și accesorii), designului textil (imprimare materiale, compoziții decorative și sculpturi textile), al graficii (grafică, desen, gravură) și al ilustrație (de modă, de carte).

  • Participarea la cercul de creație confecții/grafică ilustrație reprezintă un real beneficiu pentru creșterea și dezvoltarea emoțională armonioasă a copiilor și tinerilor și este una din cele mai bune modalități de petrecere a timpului liber, de relaxare, autocunoaștere și autodepășire.

  • Vă așteptăm cu drag!